În data de 2 noiembrie 2026, reprezentanții Colegiului Consilierilor Juridici București (CCJB) au dat curs invitației adresate de Secretariatul General al Guvernului, împreună cu Asociația CENFORM, participând la evenimentul „Laboratorul de Guvernanță și Debirocratizare”, desfășurat la Palatul Victoria, în Sala Transilvania.
Colegiul nostru a fost reprezentat de:
C.j. Stela Ion – Președintele Comisiei de Disciplină și Incompatibilități;
C.j. Doru Dorobanțu – Purtătorul de cuvânt al Colegiului Consilierilor Juridici București.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale, într-un dialog constructiv privind simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocrației și eficientizarea mecanismelor de raportare aplicabile organizațiilor neguvernamentale.
La finalul întâlnirii, domnul consilier juridic Doru Dorobanțu, în calitate de purtător de cuvânt al organizației, a adresat câteva cuvinte organizatorilor și participanților, prezentând comunitatea profesională a consilierilor juridici din București și contribuind astfel la promovarea identității, rolului și importanței profesiei noastre în societate.
Adresăm sincere mulțumiri colegilor noștri pentru disponibilitate, implicare și reprezentarea demnă a Colegiului Consilierilor Juridici București!
Apreciem fiecare inițiativă prin care profesia de consilier juridic devine mai vizibilă, mai bine cunoscută și mai prezentă în dialogul instituțional.
Suntem convinși că prestigiul unei profesii se construiește nu doar prin competența și responsabilitatea exercitării sale, ci și prin implicarea activă a celor care o reprezintă.
Fiecare participare, fiecare intervenție și fiecare oportunitate de dialog reprezintă un pas înainte în consolidarea recunoașterii și respectului cuvenit profesiei de consilier juridic.
Pentru că o profesie puternică se construiește prin oameni implicați, prin solidaritate și prin puterea de a fi împreună!
COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI BUCUREȘTI

Mereu împreună, niciodată singuri!

error: Content is protected !!